Ghinionul-de-șansă sau cum să măsori ghinionul

"Ce ghinion am avut azi!" și "Ce zi ghinionistă!" sunt replici pe care le aud de la multă lume, dar cel mai des de la mine. Și apoi stau și mă întreb, totuși, cum se măsoară ghinionul ăsta?

De cele mai multe ori când ne referim la ghinion, ne gândim că ceva n-a mers cum ne așteptam, cum ne doream sau cum ne-ar fi plăcut. Însă ghinionul pur, ăla care n-are rost să-l mai măsori că e tragic, vine rar în general. Dar in rest?  Când spunem că toate au mers prost, e chiar așa sau ni se pare?

Eu  am observat pe pielea mea că orice situație ghinionistă are rostul ei și de cele mai multe ori e de bun augur. Aș boteza fenomenul ăsta ghinion-de-șansă, că e frumos și măsurabil. Poate să aducă mai mult bine decât rău sau viceversa, dar niciodata nu aduce numai rău. E atunci când îți blestemi ziua fiindcă lucrurile nu merg așa cum te așteptai, dar la sfârșitul zilei, când tragi linie și aduni bune cu rele, vezi că de fapt a fost tot răul spre bine.

O istorioară recentă din viața mea, care m-a convins că așa stau lucrurile, sună cam așa:

Aveam un examen la facultate și mai multe chestii de făcut în ziua aia. Speram să fie cu noroc, așa cum sperăm toți, și lucrurile să meargă strună. N-a fost deloc așa. În drum spre examen aveam în gând să trec pe la poștă să plătesc ceva. Mi-am zis "Hai că am eu noroc să nu fie coadă". Vezi să nu! Coada era până la ușă. Am ieșit și am pornit către facultate. Pe drum, în metrou, m-am apucat să citesc notițele, cică să mai repet. M-a luat valul și am uitat să cobor la timp.  Din cauza asta, a trebuit să schimb metroul de două ori, că ieșisem și de pe magistrala bună. Uite așa, am ajuns nervoasă la facultate, gândindu-mă "Bă, ce ghinion pe capul meu! Să vezi că așa o să fie și la examen!". Pe urmă m-a trăznit un gând d-ăsta optimist și mi-am zis "Stai așa, că poate toate s-au întâmplat cu un rost. O să aflu eu". Și după ce am primit subiectele, un zâmbet parșiv mi s-a ivit pe față, de parcă fusesem pe felie cu ghinionul: mi-a picat exact subiectul pe care îl citisem în metrou, în timp ce depășeam stația la care ar fi trebuit să cobor. Am știut să-l rezolv, ca atare am luat 10.  Ghinionul-de-șansă a venit la țanc, că dacă nu venea și nu mă hipnotiza să rămân în metrou, poate nu ajungeam la  paginile alea, poate nu mai luam 10, poate, poate, poate.

Uite așa măsor eu ghinionul, la sfârșitul zilei, al săptămânii sau al lunii. Și oricât sunt eu de negativista de fel, în peste 90% din cazuri ghinionul ăsta nu mi-a făcut rău. Aparent, situațiile ghinioniste sunt piedici care să ne streseze. Când ne eliberăm mintea, putem vedea că de fapt ghinionul e o iluzie. Unii mai dau vina pe gândirea pozitivă pentru asta, cică ea te salvează, dar eu prefer să mă înham la drum cu ghinionul ăsta simpatic!

În concluzie, când vă mai lovește ghinionul gândiți-vă de două ori dacă să-l blestemați sau nu, că s-ar putea să vă fie un partener de nădejde!